Performanța începe la club

Corina Moroșan și Gheorghe Predescu, coordonatorii departamentelor tehnice ale Federației Române de Gimnastică vor continua în următoarea perioadă periplul la cluburile afiliate pentru a analiza situațiile existente, pentru a vedea care sunt problemele cu care se confrunta la nivel local și cum pot fi soluționate.

Directorii tehnici din FRG, în periplu la cluburile din țară

Corina Moroșan și Gheorghe Predescu au ca obiective prezentarea noului program al departamentului tehnic, a etapelor de implementare a strategiei FRG, uniformizarea informațiilor transmise direct de reprezentanții federației în privința metodicii de pregătire și selecție la echipele naționale, precum și calendarul competițional. Totodată, se vor prezenta modificările programelor tehnice de pregătire, monitorizare si verificare, structura competițională din 2022, a creșterii numărului de discipline în cadrul Federației Române de Gimnastică, precum și a unor programe de pregătire a antrenorilor. În ceea ce privește perfecționarea tehnicienilor, se vor prezenta module de cursuri interactive cu acordare de credite. Directorii tehnici își propun să obțină informații referitoare la problemele cu care se confruntă secțiile de gimnastică din țară, să observe concret dotările din fiecare secție și să ofere antrenorilor materiale informative (pregătirea metodică pentru categoriile de vârstă 9- 12 ani,la toate aparatele) elaborate de departamentul tehnic al FRG cu scopul îmbunătățirii pregătirii tehnice de bază a gimnaștilor participanți la Campionatele Naționale.

În această săptămână, Corina Moroșan va merge la cluburile din Buzău și Focșani și va continua cu cele din Moldova, iar Gheorghe Predescu va pleca împreună cu antrenorul federal Viorel Lătărețu la cluburile din Bistrița, Târgu Mureș și Cluj.