Se reiau Campionatele Balcanice la gimnastică !

După discuțiile din septembrie 2021, reprezentanții federațiilor de gimnastică din Albania, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia și Ungaria au stabilit, la Congresul de la Istanbul reluarea Campionatelor Balcanice.

Ioan Suciu, vicepreședintele Federației Române de Gimnastică a fost ales membru în Comitetul Executiv, președinte fiind Suat CELEN (Turcia).

Prima competiție va fi organizată în septembrie 2022 pentru juniorI, la gimnastică artistică feminin și masculin.
Structura competiției va fi aceeași cu a unui Campionat Mondial: calificări, concurs pe echipe, individual compus și finale pe aparate.
În urmatorii ani, se are în vedere organizarea Campionatelor Balcanice și pentru celelalte discipline ale gimnasticii: Aerobică, Ritmică, Trambulină, Acrobatică și Parkour.