Junioarele se pregătesc pentru FOTE
Au participat Melisa Orazacai (BOPJ Constanța), Adelina Ionescu (BOPJ Dinamo), Ana Maria Mihăescu, Iris Iordache, Natalia Badea, Ana Burlacu și Crina Tudor (BOPJ Steaua), Alexia Vânoagă și Miruna Botez (CNOPJ Constanța), Bianca Dinu și Marcela Cercea(CNOPJ Deva).
Verificarea face parte din procesul de selecție pentru participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor (23-29 iulie). Selecția va continua peste două săptămâni, la Ploiești, la Campionatele Naționale ale Junioarelor I si Rising Stars Trophy.
Evoluțiile micilor gimnaste au fost arbitrate de Anca Grigoraș, Liliana Cosma, Ana Maria Iordache, Silvia Stroescu, Camelia Rădulescu, Doina Olaru și Daniela Trandafir.
Melisa Orazacai, Adelina Ionescu, Crina Tudor și Miruna Botez fac parte din proiectul "Țară, țară, vrem campioane!", coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.
La această verificare a avut loc testarea în premieră a aplicației Elevien, pentru scoring digital remote sau hibrid.